Impactul Suveranismului asupra Politicii Europene și Românești

Situația de față subliniază că tendințe ca suveranismul, anti-europenismul, opoziția față de globalizare și extremismul au creat o stare de îngrijorare considerabilă în rândul elitei politice, atât pe plan național, cât și european. Aceasta neliniște afectează nu doar politicienii, ci și cetățenii care, în ultimele două decenii, au beneficiat de avantajele apartenenței la Uniunea Europeană și NATO. Întrebarea care se ridică este legată de originile acestei situații și de responsabilitatea actorilor politici.

Este esențial să abordăm această problemă cu o viziune matură. Răspunsul cel mai la îndemână ar fi să ne alăturăm celor care afirmă că mesajele suveraniste au avut succes datorită publicului mai puțin educat, incapabil să înțeleagă idei mai complexe din partea "partidelor serioase" sau pro-occidentale. Totuși, o astfel de interpretare ar fi superficială.

Originile Fenomenului: De la Aderare la Provocările Suveranității

Trebuie menționat că nu toate mesajele suveraniste sunt lipsite de fundamente. De fapt, unele dintre ele aduc în discuție puncte de vedere valide. Principial, orice națiune are dreptul să analizeze cât de multă suveranitate este dispusă să cedeze, ce industrii decid să protejeze, cum își conservă identitatea și cum își apără interesele economice. Din păcate, un astfel de dialog ar fi trebuit să se desfășoare cu mult înainte de semnarea Tratatului de aderare, nu la două decenii după acest pas.

În plus, înainte de a critica apartenența României la Uniunea Europeană și NATO, ar fi util ca cei care sprijină suveranismul să analizeze realist și obiectiv situația curentă a țării. România nu este o putere economică sau militară semnificativă și nu joacă un rol de lider pe piața energetică internațională. Astfel, securitatea și dezvoltarea țării în ultimele două decenii au fost profund influențate de relațiile cu Uniunea Europeană și NATO, precum și de procesul de integrare în structuri occidentale.

Aceasta nu implică faptul că UE sau NATO sunt infailibile. Au existat erori atât la nivel de Uniune Europeană – unele menționate de președintele Nicușor Dan într-un discurs considerat inoportun de unii – cât și în cadrul NATO, care, o dată cu realegerea lui Donald Trump, a devenit vulnerabil la ambițiile personale ale liderilor.

Provocarea pentru România apare atunci când suveranismul capătă o conotație anti-occidentală, proclamând Occidentul ca un "dușman", pledând pentru distanțarea strategică de acesta sau avalansând acuzații asupra instituțiilor sale. Un astfel de discurs nu face decât să fragilizeze și mai mult poziția geopolitică a țării.

Eșecuri în Comunicare și Izolarea Elitelor Politice

În plan intern, suveranismul poate genera efecte extrem de negative, cum ar fi amplificarea neîncrederii față de instituții (care oricum nu se bucură de popularitate) și polarizarea emoțională, potențială sursă de tensiuni sociale. Analizând reacțiile partidelor suveraniste, se observă un trend care vizează subminarea încrederii în instituții și erodarea coeziunii sociale.

Cum am ajuns la acest impas? Niciun curent politic, inclusiv suveranismul, nu apare dintr-o dată, ci se dezvoltă pe fundamente pregătite anterior, prin greșeli, rupturi și frustrări în rândul populației. Această bază a fost generată de partidele tradiționale, care își asumă o responsabilitate semnificativă pentru ceea ce se desfășoară acum. Nu putem spune că au dorit să sprijine aceste curente (poate cu o excepție), dar prin modul în care s-au raportat la cetățeni au contribuit involuntar la creșterea acestora.

Fostul președinte Iohannis a intuit rapid riscurile asociate suveranismului, dar nu a pătruns în profunzime cauzele acestui fenomen și, prin urmare, reacțiile sale nu au fost eficiente. La fel ca în perioada pandemiei, a confundat dialogul cu transmiterea de ordine.

Într-o criză profundă, guvernul condus de Iohannis nu a fost preocupat să construiască încrederea populației, ci a urmărit să impună ordine. Cei care ridicau întrebări erau considerați potențiali subiecți de control, iar cei cu nelămuriri erau priviți cu neplăcere. Cetățeanul trebuia să asculte și să acționeze, fără a avea dreptul să înțeleagă. Aceasta a dus, inevitabil, la răspândirea teoriilor conspirației.

Aceeași strategie de comunicare s-a intensificat și în sferele politice și sociale. În timp ce o parte semnificativă a cetățenilor se confrunta cu provocări economice, discursul politic oficial devenea tot mai abstract, cu termeni și concepte complicate, create parca pentru a le distrage atenția de la realitatile dificile cu care se confruntau în viața de zi cu zi.

Așa au intrat în vocabular noțiuni precum reziliența, predictibilitatea, sustenabilitate, buna guvernanță și provocările emergente.

Nu că aceste concepte ar fi greșite în esență; pot fi utile în mersul economiei și administrației. Totuși, când politica se concentrează aproape exclusiv pe cuvinte abstracte, cetățenii simt nevoia de a reacționa. Și este legitim să răspundă astfel la aroganța elitei – pentru mulți, facturile de energie nu sunt o "provocare energetică", ci o sursă de anxietate pentru viitor.

Ruptura între clasa politică și cetățeni este evidentă, iar reacția partidelor tradiționale a fost aceea de a se izola și mai mult într-un spațiu privilegiat, tehnocratic și birocratic, devenind extrem de arogante în ton și atitudine.

În percepția lor, suveranismul sau alte pericole se vor disipa de la sine, atâta timp cât nu sunt vizibile.

Partidele populiste și suveraniste au realizat că alegătorii nu votează exclusiv pe baza raționamentelor economice. Votul este influențat în mare măsură de emoții, identitate și simboluri. Cetățenii aleg persoanele care le vorbesc direct, simplu, chiar și atunci când mesajul este simplificat sau distorsionat.

În timp ce discursul oficial solicita "reziliența" sau "arhitecturi instituționale", suveraniștii afirmau cu tărie că "știm că nu vă ajung banii" și "știm că nu le pasă de voi".

Odată cu realizarea impactului mesajului lor, suveraniștii au început să exagereze și să apeleze la tehnici de "marketing politic". Însă, aceasta nu mai conta – oamenii apreciindu-le mesajele chiar și când erau false, deoarece erau accesibile și ușor de înțeles.

Această formă de comunicare a devenit o putere emergentă (percepută ca o amenințare de eliti). În prezent, simțul pericolului a dispărut, iar manipulările sau conspirațiile nu mai sunt percepute. Realitatea națională este secundară, iar imaginea unei Românii suverane, capabile să înfrunte imperiile pe marele ecran, primește o atenție nejustificată.

Nu se poate nega că, pentru România, apartenența la Uniunea Europeană și NATO rămâne crucială. Dar, se conturează un aspect semnificativ: noile figuri politice afirmă că înțeleg suveranismul și că îl acceptă.

Provocarea reală pentru suveraniști va consta în aplicarea actului de guvernare – un moment care va veni, în mod cert, mai devreme sau mai târziu. Atunci vom descoperi fie o soluție inovatoare de dezvoltare economică, fie o nouă și colosală minciună.

Este de așteptat să vedem cum se va restabili echilibrul bugetar și cum se va realiza o repartizare corectă a resurselor sociale, printr-o lege salarială care să satisfacă toate părțile, dar și o reformă a pensiilor care să elimine privilegiile. De asemenea, va trebui să aflăm cum se vor repune în funcțiune minele și fabricile închise, fără ca nivelul de trai să aibă de suferit, fără creșteri de impozite, concedieri sau alte derapaje de acest tip.

Însă dacă toate acestea vor fi doar o formă de "marketing politic", atunci guvernarea va simboliza sfârșitul suveranismului.

Întrebarea crucială pentru partidele pro-europene este: cât de bine înțeleg greșelile proprii? Temerea mea profundă este că nu realizează nimic. Dacă acest lucru este adevărat, situația va deveni realmente dramatică după un posibil eșec al guvernării suveraniste, când românii vor trebui să aleagă între două curente politice bolnave și incapabile de a oferi soluții.

Atunci va fi confirmat faptul că suveranismul este, de fapt, un curent al sistemului.