Viața și amintirile scriitorului Ioan Slavici se leagă strâns de satele de lângă Arad. Un episod mai puțin cunoscut, dar important pentru istoria locală, este relația sa cu Comlăuș (actual parte din Sântana) și cu oamenii de aici, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Un mare incendiu la Sântana și solidaritatea satelor vecine

Într-o perioadă marcată de greutăți, localitatea Sântana a trecut printr-un incendiu puternic, care a distrus nu doar case, ci și grânele păstrate în poduri. Paguba a fost atât de mare, încât locuitorii au avut nevoie de sprijin din afară pentru a trece peste dezastru.

Satele din jur au reacționat prompt. În special oamenii din Șiria – satul natal al lui Ioan Slavici – au trimis alimente pentru sinistrații din Sântana. Ajutoarele au fost distribuite în curtea școlii, iar pentru a evita tensiuni și furturi, autoritățile au trimis militari care să păzească proviziile și să mențină ordinea.

Acest episod arată cât de strâns erau legate comunitățile rurale din jurul Aradului, dar și cât de vulnerabile erau în fața dezastrelor, într-o vreme în care nu existau încă mecanisme moderne de protecție civilă sau asigurări.

Ioan Slavici, „scrietor” la Comlăuș, aproape de Arad

Câțiva ani după marele incendiu, în vara anului 1869, Ioan Slavici ajunge adjunct de notar (în limbajul vremii „scrietor”) în Comlăuș, un sat mare de câmpie aflat nu departe de Arad. Aici lucrează alături de un coleg mai vârstnic, sub conducerea notarului local, absolvent de teologie la Arad.

Comlăușul era atunci un sat românesc cu o importantă comunitate de romi, mulți dintre aceștia ocupându-se cu negoțul de cai și fiind considerați oameni înstăriți. Slavici se simțea aproape „ca acasă”, deoarece satul era cel mai apropiat, peste câmpie, de Șiria. Duminicile și sărbătorile, de obicei, le petrecea la părinți, la poalele Podgoriei.

Din mărturiile sale reiese că, deși în Comlăuș nu existau „școli mari”, experiența trăită acolo l-a învățat mai multe decât studiile universitare din Budapesta. Contactul direct cu oamenii simpli, cu problemele lor reale și cu viața administrativă rurală i-a oferit material bogat pentru viitoarele sale scrieri.

Limbi, acte și administrație într-o comună de câmpie

În administrația locală, limba oficială a comunei era româna, astfel că Slavici se ocupa de cea mai mare parte a corespondenței în această limbă. El redacta acte pentru localnici – de la contracte și testamente până la diverse adeverințe – precum și documente adresate altor autorități.

În același timp, Slavici trebuia să folosească și limba maghiară pentru corespondența cu comunele în care aceasta era limba de lucru, dar și să comunice cu șvabii (germanii) din zonă. Comunitatea germană, numeroasă atât la Comlăuș, cât și la Șiria, juca un rol important în dezvoltarea economică și culturală a locului. Mulți dintre șvabi mergeau la biserică în Sântana și își trimiteau copiii la școală tot acolo, ceea ce întărea legătura dintre cele două localități.

Experiența administrativă i-a dezvăluit lui Slavici și o realitate mai puțin plăcută: tendința unor funcționari de a prefera limba maghiară în detrimentul românei, pe care o stăpâneau mai slab, mai ales la nivel de termeni tehnici.

Pustele pline de „băieți săraci” și lipsa de siguranță

În memoriile sale, Slavici descrie și climatul de insecuritate care marca zona de câmpie după Revoluția de la 1848. Chiar și în perioada de absolutism care a urmat, respectarea legii era șubredă, iar lipsa de încredere în autorități era văzută, uneori, ca un gest de patriotism.

Pustele întinse din jurul Aradului erau frecventate de grupuri de răufăcători, numiți popular „băieți săraci”, sprijiniți de cei care se opuneau regimului imperial. Aceștia jefuiau trecătorii, luau „vamă” de la drumuri și transformau odăile agricole – clădiri folosite de plugari în campanie – în locuri de adăpost. Nu puțini călători și-ar fi pierdut viața în astfel de împrejurări.

Chiar și după organizarea unei poliții rurale, situația nu s-a schimbat radical. Anumiți foști răufăcători au fost cooptați pentru a-i urmări pe cei rămași în afara legii, tocmai pentru că știau ascunzătorile și „stilul” lor de lucru. În multe cazuri însă, oamenii mai înstăriți preferau să închidă ochii și să ascundă bunurile furate, de teamă de represalii.

Scene violente și frica de a spune adevărul

Slavici evocă un episod tulburător petrecut într-o cârciumă aflată lângă Primărie, închiriată unui negustor evreu. Aici, o ceartă veche dintre două familii a degenerat într-o încăierare soldată cu moartea unui localnic. Deși scena a avut martori, autoritățile nu au reușit să stabilească exact cine a fost vinovatul.

Frica de răzbunare era atât de mare, încât nici măcar cârciumarul nu a oferit detalii. Scriitorul notează că oricine ar fi vorbit ar fi fost nevoit să fugă departe, „până în America”, pentru a scăpa de consecințe – un mod de a arăta, printr-o imagine puternică, climatul de teroare și tăcere din comunitate.

Învățăturile lui Slavici din anii petrecuți la Comlăuș

Perioada petrecută la Comlăuș a avut un rol decisiv în formarea lui Ioan Slavici, nu doar ca om de litere, ci și ca cetățean. Trăind în mijlocul oamenilor, observând abuzuri, compromisuri și lipsa de siguranță, el ajunge la convingerea că niciun bine real pentru țară nu poate fi făcut prin încălcarea legilor. Pentru el, statul are menirea de a asigura legalitatea, iar respectarea necondiționată a legii este esențială pentru orice societate.

Aceste concluzii, născute din experiențe trăite chiar aici, în satele de lângă Arad, îl vor însoți și în cariera sa de jurnalist și prozator. După perioada de la Comlăuș, drumul lui Slavici va merge către Arad și mai departe, până la studiile de la Viena, dar rădăcinile sale rămân adânc legate de Șiria, Sântana și de oamenii locului.

Cine a readus în atenție povestea: profesorul Gheorghe Sinescu

Articolul de pe Aradon se bazează, între altele, pe cercetările profesorului Gheorghe Sinescu, născut în februarie 1948, în comuna Piscoiu, județul Gorj. Stabilit la Sântana în 1972, ca profesor de limba franceză, el a rămas aici până la pensionarea sa, în 2012.

De-a lungul anilor, Sinescu a devenit una dintre vocile importante ale memoriei locale: a publicat monografii dedicate atât localității natale, cât și Sântanei – localitatea „adoptivă”. A documentat istoria pompierilor voluntari din Sântana, a bisericilor, a școlilor din localitate, dar și etnografia și folclorul satului Piscoiu.

Prin astfel de lucrări, episoade precum incendiul din Sântana, activitatea lui Slavici la Comlăuș sau atmosfera de nesiguranță din pustele arădene au fost puse laolaltă într-un tablou coerent al istoriei noastre locale.

De ce contează astăzi, la Sântana și în județul Arad

Pentru cititorii „azi în Arad”, aceste povești nu sunt doar pagini vechi de arhivă. Ele ne arată:

• cum se ajutau între ele comunitățile în fața dezastrelor;
• cum s-a format gândirea unuia dintre cei mai importanți prozatori români chiar aici, lângă noi;
• cum au funcționat, cu bune și cu rele, administrația, justiția și ordinea publică în satele de câmpie;
• cât de important este ca memoria locală să fie păstrată prin cercetări serioase, precum cele ale profesorului Gheorghe Sinescu.

Istoria Sântanei, a Comlăușului și a Șiriei nu este doar decor de roman, ci parte vie din identitatea județului Arad. Iar felul în care Ioan Slavici a transformat această lume în literatură ne ajută, și astăzi, să ne înțelegem mai bine locul și trecutul.